22 noiembrie 2010

O zi

O clipa de neatentie si ai fugit.. m-am uitat doar sa nu dea apa pe foc, si ai disparut. Ma uit pe geam , crezand ca te joci cu mine.nu te vad.zambesc.las din mana tot ce am, si alerg spre usa , sa ies afara. Inima-mi bate cu 200 de batai pe minut, apas pe clanta cu mana tremuranda si transpirata de emotii. Ies afara, iar primul lucru care-mi intra in ochi este soarele. Trebuia sa imi pun ochelarii –primul gand- . insa dau ocol casei.. nu esti . ma astept dintr-o clipa in alta sa ma sperii, sa tresar atunci cand te vad. Dar nu apari . poate nu e momentul si alerg in disperare prin gradina, incerc sa strig dupa tine dar ma bufneste rasul sub razele soarelui- chipu-mi luminat, ca de copil. Nu te vad dupa copaci, nu esti nici dupa flori …. Ma opresc cu privirea pierduta, parca dezamagita de ceea ce se intampla. Plec capul si plec si eu odata cu el.. deschid usa ca si cum as fi venit de la razboi si am fost invinsa. Urc pe scari cu pasi grei..ajung sus; parca am facut 1 ora pe cele zece trepte. Intru in camera. Ma duc sa privesc iar la geam florile colorate. Dar nici nu intorc bine ochii afara, caci simt ca de mijloc m-a prins cineva-si acum ma ia in brate. O imbratisare calda, ce-mi da senzatia de siguranta. Mi-am dat seama ca e el si ma intorc zambind. Nu a vrut sa ma sperie. Nu ca mi-a zis el asta-nu a scos nici un cuvant- mi-am dat seama din privirea lui cu ochii sclipind. Si-a deschis gura si mi-am dat seama ca avea sa zica ceva; mi-am adunat gandurile cand am auzit:

“- Te iubesc! “

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu