12 iunie 2011

Ea...

Sta la geam si isi priveste vecinii cum fug prin ploaie, cu privirile disperate, ochii mici si riduri pe frunte. Isi ascunde un zambet firav si in continuare urmareste cu ochii ei mici picaturile ce se scurg pe geam. Isi tine pisica in brate pentru ca ii e frica de tunete si fulgere. Ar deschide geamul sa stranga in palma un buchet de picaturi calde de ploaie...dar nu are curaj. Si imediat ii vine in minte ca asa a lasat si norocul sa treaca pe langa ea.. frica si timiditatea au reusit sa o ascunda dupa o perdea. Ceilalti nu au observat ca are nevoie de incurajari...straini ce trec prin fata vietii tale, se uita la tine, iar peste cinci secunde cat isi intorc capul, te-au si uitat...asadar, ea ce ar fi trebuit sa faca vazandu-se singura in multimea care nu se ferea din drumul ei si ii oferea priviri reci, mai reci ca iarna? Decat sa se retraga...acolo unde se simtea cel mai bine, unde simtea caldura care ii linistea sufletul si ii calma bataile inimii. Doar acolo, in spatele geamului, dupa perdeaua de picaturi de ploaie se simteam in siguranta..o simtea ca un scut ce o protejeaza de ce se afla dincolo, afara. Dupa ploaie a promis ca o sa iasa.. a promis ca isi pune ochelarii de soare si fuge prin lume cu privirea fixa, sigura pe ea si hotarata..poate doar un zambet siret..pentru intimidare...si daca nu reuseste? si daca un zambet perfect o sa o provoace capul sa si-l intoarca? nu v-a ceda; se va uita in oglinda inainte sa plece si va vedea ca si zambetul ei e perfect- nu mai are nevoie de altceva.

Un comentariu:

  1. '' [..] si vedea ca zambetul ei e perfect-nu mai are nevoie de altceva''

    eu cred, ca are nevoie , nu de ''ceva'' ci de...acel ''cineva''

    RăspundețiȘtergere