23 iunie 2011

Paranoic

De ce e asa de greu sa te intorci din drum? de ce memoria iti este patate doar de amintiri tampite in care certurile erau la ordinea zilei? Si iar, si iar iti repet ca nu e bine ce faci si iar tipi si arunci cu lucruri de perete, poate numai sa nu le nimeresti in mine.
- De ce nu poti fi cel de cand te-am cunoscut?
- Nu-mi poti cere ceva ce nu am fost niciodata.
Spuse el cu un aer superior. Atunci am inlemnit. Am simtit ca am un strain in fata ochilor si nu stiam ce sa fac...sa fug, sa incerc sa il cunosc...e o ceata in mintea mea si nu stiu cat o sa dureze. Privirea imi e oprita la peretele proaspat lovit de farfuria ale carei cioburi sunt imbrastiate pe parchet. Se uita la mine cu o furie ce se alimenteaza cu gandurile rele ce ii inunda mintea. Am  vrut sa plec; simteam cum imi face prea mult rau.. prezenta lui in fata mea era una negativa. Si stiam ca avea sa il infurie si mai rau daca ii intorc spatele si plec.. dar aveam de ales .. unuia din noi trebuia sa ii moara sentimentele si gandurile in acea zi. Cineva trebuia sa cedeze si sa previna furtuna ce avea sa apara intre noi. Oricum el nu intelegea ca daca plecam, practic ii faceam o favoare. Vroia sa raman acolo, sa clarific lucrurile, chiar daca tipa la mine si eu eram cu ochii in pamant de frica sa nu faca vreo prostie. Insa nu m-am lasat si am schimbat privirea catre usa, iar pasii i-am marit. Am fugit pe usa ca sa nu ii mai vad privirea si am coborat scarile in graba, cu frica, cu un singur film in cap: acela ca o sa ma impiedic de ultima scara si o sa cad, un vecin ma gaseste intr-o balta de sange, a doua zi o sa apar la stiri si in ziare, iar el.....inchis in camera lui cu lunile, ochii rosii, plansi si inima batand cat mai incet.... insa ma rup de film si ajung in strada, inima-mi batea foarte tare, rasuflam in timp ce ma uitam in stanga si in dreapta dupa un taxi. Mi-l imaginam trantind usa si alergand dupa mine cu aceeasi ochi care-mi trezeau frica. Am gasit un taxi si m-am urcat. Am ajuns in fata blocului..am urcat scarile in graba, cu liftul imi era frica; respiram pe atat de repede pe atat de greu-si stiam ca am o usoara claustrofobie. Ma inchid in camera si imi amintesc ca telefonul meu era pe silentios. Il scot repede din pantaloni cu gandul ca m-a cautat in disperare, mesaje de amenintare in momente de disperare...dar...nimic.... disperata eram eu...de privirea lui si de gandul ca ar fi fost obsedat de mine, pe cand, eu eram cea obsedata.. de el, de trecut, de prezent, de tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu