20 august 2011

Dezamagiri, dulci dezamagiri. Nu mai am lacrimi sa plang, foi sa scriu si nici suflet ca sa iert. O bucata din cerul meu s-a rupt si a inceput ploaia. Tunetele si fulgerele ma sperie, mereu mi-a fost frica. Insa acum nu imi e...m-am pierdut intr-un abis al gandurilor..Si cutremur poate sa fie, ca eu nu il simt. Poate sa ma injure cineva ca nu imi pasa; o palma daca mi-ai da as simti doar o adiere. Nici soarele nu m-ar arde, nici vantul nu m-ar clinti. Si stau asa, stau ca in poza, nu clipesc la blitz. Ridic mana sa ma uit la ceas...de o ora stau asa..as fi un bun model, tocmai bun de fotografiat. La munca am intarziat doar o ora. Telefonul il am inchis ca sa nu-l mai aud cum suna. Iar sa aud reprosuri ca de ce am intarziat, ca sunt inconstient si ravasit, iresponsabil si bun de dat afara. Nu-mi pasa. I-as injura daca i-as auzi. Astept sa se faca seara. Si ce daca astept mai bine de 10 ore...am asteptat zile intregi o persoana si tot nu a venit...macar seara vine. Stau pe banca din fata blocului, nu raspund la nici un salut, nu ridic ochii pe care i-am fixat pe o frunza care, pare ca a decis sa imi tina de urat. Cat, nu stiu ....
Am decis sa nu ma mai uit la ceas...las asa sa vina si amiaza peste mine. Incerc sa-mi adun gandurile imprastiate pe jos insa nu reusesc. Raman cu ochii fixati la frunza. Sta neclintita. I-as face o poza, insa am decis ca azi nu deschid telefonul. Astept seara si nu ma gandesc decat la ea...astept sa ma duc sa beau sa uit de aceasta zi, sa uit de tine, sa uit de consecintele faptului ca nu am fost la serviciu si ca in curand nu o sa mai am nici un ban....

Un comentariu:

  1. Am trecut si eu prin momente asemanatoare... oricum impresionanta relatarea.

    RăspundețiȘtergere