23 martie 2012

Doar Eu.

Fara sa vreau aplic teoria timpului pierdut si ma pierd printre oameni cu mapa in mana. O misc in fata si in spate asteptand nerabdatoare la semaforul care tocmai a anuntat culoarea Rosu. Scot o oglinda repede din geanta sa-mi controlez rujul cu care m-am dat cu mare grija in dimineata asta. Insa intre timp se face verde fara sa observ si vad in oglinda chipul unei femei de varsta a treia care se uita urat la mine ca ii stau in drum. Grabesc pasul, este o zi importanta pentru mine si nu vreau sa las micile detalii sa ma supere. Incerc sa ma strecor prin multimea de oameni astfel incat sa nu calc pe nimeni pe picioare..si nu de alta, dar am tocurile cele noi. E prima oara cand le incalt si tare mi-e sa nu ma tradeze cumva. Mai ales azi.... Urasc trecerile si semafoarele.. Profit de ocazie asteptand la un alt Rosu si imi aranjez camasa in geamurile masinilor care trec. Intorc repede capul sa vad daca si de data aceasta o pereche de ochi sunt atintiti catre mine. Se pare ca nu si trec mai departe linistita.
Aleg sa mai scurtez din drum si trec prin parc...(va urma)             

II.

Invart ceasul de la mana sa vad cat arata ora (stiam ca imi e larg pe mana, dar m-am incapatanat sa il iau deoarece imi placea prea mult). Nu pot sa ajung cu o ora inainte, asa ca profit ca sunt in parc si ma asez pe o banca. Scot iar oglinda, parca obsedata de felul in care arat, insa de data asta ma privesc in ochi... Si simt ceva ciudat, simt ca o alta persoana ma priveste si acea persoana vrea sa imi spuna ceva, dar nu poate. Vad nori si lacrimi in ochi prin oglinda...imi vine sa sparg oglinda si odata cu ea mitul cu anii de ghinion. Nu-mi place ce vad si imi repet obsesiv in minte ca azi nu trebuie sa se intample nimic rau. Mana mi-o simt inclestata si nu pot sa imi dau oglinda din fata ochilor...ma doare capul si ii inchid. Un vant de primvara imi trece usor prin par si simt mirosul trecutului. Si am cunoscut destul de bine mirosul- tot trecutul mi-a trecut prin fata ochilor; anii de copilarie, prima iubire, primele lacrimi, reusitele din liceu....dar cu ce scop? Si la final imi vin in minte ochii mei din oglinda. De data asta aveau o culoarea nedefinita. Incerc sa ma trezesc din aceasta nostalgie insa ceva imi spune ca mai dureaza. Sa ma nelinistesc sau sa imi accept soarta? Am multe de invatat si parca ce invat acum nu se compara cu nici cea mai tare teorie, nici cu zece carti citite... (va urma)
                           

3 comentarii: