24 ianuarie 2015

Sperante in desert

Pacat ar fi sa nu te mai iubesc nu sa nu te mai vad. Iubirea pe care o port in mintea mea imi da sperante, ma hraneste cu energia de care am nevoie pentru a ma trezi dimineata, de a merge la munca si de a ajunge seara acasa..si de la capat.
Fara sperante ce am mai fi? Greieri fara glas, case fara usi sau chiar oameni fara amintiri. Si in desertul mintii e cel mai greu sa te pierzi. Am pus un pas pe nisipul fierbinte in ziua in care ai plecat. Soarele dogorea si imi ardea lacrimile ce imi curgeau pe obraz. Am zis ca nu se merita.. Mi-e frica de necunoscut, sunt un om ce am propriile mele principii, asa ca m-am intors in lumea asta rece.
Se spune ca uneori realitatea doare. Doare ca frigul ce te loveste iarna peste fata.
.........................................................................................................................
Dar ce ar fi fost daca nu te mai iubeam si totusi te vedeam mereu? In mintea mea ar fi fost un desert prin care tu nu trecusei vreodata. Sau o viata intreaga de amintiri ce le-as scurge prin ochii tai cand te-as privi. Un anotimp friguros s-ar petrece in corpul meu cand as trece mana prin parul tau..dar totusi eu am sperante, traiesc, iubesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu