29 aprilie 2014

Am trecut de faza in care te cautam prin vise, am ajuns sa te cunosc si in realitatea asta ciudata

II.

E weekend si eu ma pregatesc sa iau masa de dimineata. E asa de bine sa te trezesti la 12 si sa zici ca e dimineata. Imi pregatesc bolul pentru cereale (asta obisnuiesc sa mananc numai in weekend, uneori chiar si prietenii rad de mine), ma duc la baie sa ma spal pe dinti si pe fata.
Si uite asa au trecut doua saptamani si eu tot nu am aflat ce s-a intamplat defapt cu Denisa. Nici nu am mai cumparat cafea de acolo de cand am aflat vestea in dimineata aceea. I-am povestit si mamei tot ce s-a intamplat si surprinzator nu a ras de mine dar a simtit ca sunt mai trist, confuz, ca lipseste ceva. Mi-a spus ca daca imi pasa atat de mult sa o caut...dar nu vreau sa par vreun obsedat. Ce sa fac? Sa ajung la spital si sa ii zic: buna..eu sunt..stii..eu luam cafea in fiecare dimineata de la tine si...am aflat ca esti bolnava si m-am ingrijorat...iar ea s-ar uita lung la mine, mirata si m-ar intreba: tu cine mai esti? Pentru ca intr-adevar poate nici nu stie cine sunt chiar daca imi zambea de fiecare data.
Si atunci mi-am amintit vorbele bunicului care mereu incerca sa ma incurajeze, poate mai mult pentru lucrurile pe care le regreta el ca nu le-a facut inainte sa moara. Si imi zicea asa:
Tu mereu ai fost nepotul meu preferat si am sa iti spun un secret: orice vrei sa faci in viata asta si nu ai intentia sa ranesti pe nimeni, nu ezita sa faci. Altfel o sa ajungi ca mine si o sa te intrebi "ce ar fi fost daca..". 
Iubirea e frumoasa chiar daca e doar iubire fata de corpul unei persoane asa cum e si iubirea doar pentru sufletul cuiva..nu stii daca cineva te vrea pana nu ii marturisesti si tu dorintele tale..nu iti fie frica sa spui ce simti pentru ca un om de calitate nu rade de trairile altcuiva..nu lasa pe altii sa iti schimbe caracterul tau frumos si baga de seama ca cine te va iubi inseamna ca l-a vazut. Si nu uita sa iti amintesti de vorbele astea de fiecare data cand te simti jos..ca stiu ca or sa fie si momente asa..
Si ma batea pe umar de fiecare data...
Asa m-am intristat si azi amintindu-mi de el; desi avea atatia ani era totusi un om modern. Nu trece mult timp de cand imi adunasem gandurile si ma ridic de pe scaun, las dezordine in urma si ma urc in masina catre spital. Poate de asta aveam nevoie, de o incurajare.

11 aprilie 2014

A fi

Si asta nu este numai pentru tine, este si pentru mine. Pentru cuvintele care nu ti le-am spus si totusi le cunosti, pentru inima mea care bate la fel ca toate inimile din lume dar are alt ritm. Pentru noptile ploioase in care ai preferat sa nu ajungi aici si ai stat in frig, pentru zilele insorite in care ai preferat sa te ascunzi de soare in loc sa il imparti cu mine.
Asta este pentru gandurile tale care se vor pierde cu cat esti mai departe de mine, pentru cum fugi de mine la fel cum fug eu de responsabilitati.
Si nu in ultimul rand pentru acele zile in care sunt nori dar nu ploua.


Si cand ochii tai ii vor intalni din intamplare pe ai mei,
Si totul in jurul lor va deveni incert, or sa iasa scantei,
Dar cum in vis patul meu nu este pustiu si gol
Cand ma voi trezi el ramane un obiect pentru un simplu decor.

Am vrut sa iti desenez pe inima dar nu ai vrut

As vrea mai multe clipe langa tine dar cu imprumut,
Si am invatat ceva, tu m-ai invatat,
Ce-i al tau e pus de-o parte iar eu te-am pastrat deja..ai uitat?

8 aprilie 2014

Am trecut de faza in care te cautam prin vise, am ajuns sa te cunosc si in realitatea asta ciudata

I.
Timpul trece asa de greu in aglomeratia asta urbana si pe jos de as merge tot as intarzia la munca. Dimineata e foarte greu sa te trezesti mai ales cand e ora 7. Nici sa mananc nu pot, nici sa imi beau cafeaua. Sau o beau in graba: imi pun cravata-iau o gura de cafea, imi pun un pantof-imi fac parul, imi pun celalalt pantof-mai iau o gura de cafea..si cam asa sunt diminetile mele.
Cu un astfel ritm nici weekendurile nu ma multumesc; vineri trece repede, sambata ca o furtuna iar duminica stau toata ziua cu gandul la ce am de facut luni. Sunt prea stresat recunosc, sunt prea pe fuga in lumea asta nebuna, sunt unul de-al lor si imi place. Imi place agitatia, imi place nebunia noptilor de vara cand lumea alearga si rade zgomotos, cand adolescentii se distreaza si atat. Ma plang dar ma plang degeaba, nici mama nu ma mai crede si rade viclean cand ma aude; defapt stie ca asa sunt fericit.
Si ramasesem la traficul asta nenorocit care ma alimenteaza zi de zi cu adrenalina, cu nervi, cu injuraturi.
Un baiat care vinde diverse imi bate in geam si il ignor...
Ajung la munca, parchez grabit; este ora 9:10, am intarziat si eu iubesc punctualitatea dar asta nu ma opreste sa alerg pana la magazinul din colt sa imi iau o cafea. Pe langa o cafea primesc si zambetul fermecator al vanzatoarei-o fata cu parul brunet si lung, inalta, parca venita de la tara gata sa indure viata asta de oras. Dar azi nu era ea...era proprietara.A fost un sentiment ciudat, ca si cum ai pe cineva zi de zi si cand dintr-odata nu mai este realizezi ce ai pierdut.
Cer cafeaua parca ezitand ceva iar femeia cu parul scurt si vopsit de culoare roscat observa:
-O dimineata grea nu-i asa? Asa este luni mereu la mine. Mai mult zahar? Si zambeste politicos in timp ce imi intinde cafeaua.
Ma uit la ea nedumerit. Intr-adevar este o dimineata diferita.
-Da...e greu cu trezitul devreme. Si schitez un zambet in coltul gurii. Dar...cum ii zice, fata care era in fiecare dimineata nu mai lucreaza aici? o intreb cu un ton de parca nu m-ar interesa si cu gandul ca probabil a dat-o afara la ce atitudine parsiva ascunsa avea proprietara in spatele zambetului.
-Aaa fata aceea Denisa..si isi schimba expresia fetei. Da, saraca...si pleaca capul catre standul de ciocolata. S-a imbolnavit si trebuie sa ma ocup eu de tot pana gasesc pe altcineva..
Cum poate sa fie atat de insensibila?o persoana adica..o angajata s-a imbolnavit si in loc sa ii pese de sanatatea ei ii pasa ca nu are cine sa stea la magazin? Dar nu ma mir si incerc sa nu-mi arat uimirea.
-Nu va suparati, dar ce a patit? spun eu putin ingrijorat si incerc sa nu ii dau de inteles ca mi-ar pasa.
-Eh, ce sa pateasca...a aflat acum ca are o boala incurabila. Acum ma scuzati mai am si alti clienti, sunt destul de suparata ca m-a lasat balta.
Ma dau doi pasi mai in spate si ma uit in gol pentru cateva secunde..Sunt indecis, nu stiu ce sa fac: sa ma duc la munca, sa intreb la ce spital este...nu! sunt nebun. Ce treaba am eu cu o necunoscuta, mai exact o vanzatoare care imi zambea si care probabil asa ii zambea fiecarui client, era doar amabila.
Nu mai pierd timpul si alerg catre birou insa tot cu gandul la zambetul din spatele aparatului de facut cafea am ramas si nu prea inteleg ce se intampla. Nici cafeaua nu are acelasi gust...